7 mai 2012

“Fiecare copil conteaza”


Am primit acum ceva timp un mail prin care eram anuntata de o campanie care mi-a captat atentia. E vorba de implicarea Biochefarm International in programul “Fiecare copil conteaza”. Acest program are ca scop reducerea mortalitatii infantile si imbunatatirea sanatatii si calitatii vietii copiilor romani cu varsta intre 0-5 ani. In sprijinul acestei cauze, Biochefarm International SRL, unic importator in Romania al brandului NUK, a inscriptionat toate ambalajele de suzete NUK, cu logo-ul Salvati Copiii, astfel incat, cei care vor cumpara aceste suzete vor putea contribui activ la reducerea numarului de decese la copii. Biochefarm International va dona in produse organizatiei Salvati Copiii un procent din contravaloarea suzetelor vandute.
Pentru aceasta campanie, ar fi trebuit sa povestesc o intamplare din copilaria mea care mi-a ramas in minte. Dar gandindu-ma in urma la copilaria mea as avea atat de multe de povestit incat ar fi un pacat sa ma rezum la o intamplare… Ea pe de-a-ntregul fost destul de zbuciumata si am trecut prin multe peripetii, care mai de care. Au fost perioade triste dar au fost si perioade foarte frumoase. Pe scurt, lucrurile stau cam asa:
La varsta de 3 ani parintii mei s-au separat, mama a plecat pe meleaguri straine, tatal meu s-a mutat la Craiova iar eu am ramas o perioada cu bunicii, la tara. M-a luat de la bunici putin mai tarziu, cu speranta ca imi va oferi o educatie mai buna. Din cauza diferentelor majore de caracter (sa zicem!) dupa clasa I am fugit de la tata, singura-singurica. Am ramas la tara, am inceput scoala acolo insa dupa 2-3 luni de scoala, tata m-a furat (printr-un siretlic) si m-a readus la Craiova, de unde am fugit din nou la tara a doua zi. Dupa o an si ceva de stat cu bunicii, mama a decis ca e momentul ca noi (eu, ea, tatal meu vitreg si sora mea mai mica) sa fim o familie adevarata si sa locuim toti la un loc, la Deta (TM), fiind locul prielnic pentru bisnita si implicit pentru noi (mama venea foarte rar la noi, cam de doua ori pe an si atunci statea o zi, doua si pleca iar). Am stat acolo un an si ceva reintorcandu-ma la bunici intr-o noapte de iarna foarte geroasa din cauza unor “probleme”. Mi-am continuat viata aici pana in clasa a 7-a, ani pe care ii tin minte ca fiind foarte frumosi, cu un inceput de adolescenta epic care m-a lasat oarecum cu cateva sechele mai mult sau mai putin amuzante(urasc femeile cu sani mari!!!!!). Ne-am mutat iarasi, din dorinta mamei de a se “dezlipi” de restul familiei, cu planuri de afaceri si de viitor. Desigur, planurile au esuat, mama fiind ca de obicei, mereu plecata. Adolescenta a fost cam un mare rahat pana am inceput sa imi vin in fire. Restul nu mai conteaza. Am ajuns la liceu, abia am intrat in bac pentru ca aveam prea multe absente in clasa a 12-a si ramasesem cu 2-3 medii neincheiate. Am luat bacul (cu 9,40 parca), am intrat la facultate si am terminat-o si pe aia. Acum sunt in cursul unui alt esec dar ma descurc eu. Irelevant.
Cam asta ar fi viata mea, foarte pe scurt cum am zis si fara prea multe detalii. Dintre toate perioadele astea, cea care m-a marcat cel mai mult a fost cand aveam vreo 9 ani, dupa ce am fugit a doua oara de la tata si inainte sa ne mutam la Deta. Era o perioada proasta pentru toata lumea, tara era putin zdruncinata iar viata era foarte grea. La tara, aveam o casa mare, cu 2 camere mari, bucatarie, camara si holuri. In iarna aia insa, faceam focul intr-o singura camera, unde dormeam, gateam, ne spalam si asa mai departe. Bunicul meu (om mare, zdravan, 1.85 inaltime), dormea intr-un pat de o persoana iar eu, sora si bunica mea, dormeam intr-un pat pus pe de-a latul, ca sa avem loc. Aveam o pisica docila care ma incalzea in fiecare noapte, mutandu-se de la capul meu (unde statea colac, ca o palarie), la pieptul meu, in plapuma. Ma duceam la scoala in niste sosoni de cauciuc pana la glezna, cu 3-4 numere mai mari, care probabil ori fusesera gasiti pe undeva, ori erau “mosteniti” de la verisorii mei mai mari. Au fost perioade cand am dormit chiar si 7-8 in camera aia (noi +inca 4 verisori). Bunica mea, pentru ca nu avea ce sa ne gateasca, ne umplea stomacelele cu “bunatate” in tigaie (un bulion de casa pe care il calea putin), pe care o punea pe o masuta rotunda scunda si din care intingeam toti fie cu mamaliga, fie cu turtita (in zilele mega bune). Tin minte ca aveam fiecare scaunelul lui si ca bunatatea aia era absolut delicioasa si ca daca aveam la desert niste gem pe mamaliga eram cel mai fericit copil. Umblam nespalata, nepieptanata (trust me, mai bine ma radeai in cap decat sa ma incerci sa ma piepteni), am facut paduchi (am scapat de ei acum!) si hainele mele cele mai frumoase din vremea aia erau o vesta, un pulover si o pereche de pantaloni, toate facute de mana din lana, asortate cu 2 perechi de sosete si ele desigur, tot din lana. In ele ma duceam la scoala, chiar daca imi erau cam mici. Restul hainelor imi erau foarte largi, ma impedicam in ele si pe deasupra erau si murdare. Pentru ca inca nu invatasem sa mi le spal singura si bunica mea, desi are meritul suprem de a ma fi crescut si a ma fi hranit, nu prea era preocupata de curatenie. Decat a gradinii, care era superba an de an (fyi – intr-un an am avut peste 1500 de lalele!).
Intr-o zi de iarna, in timp ce ma distram pe ulita cu alti copii, a venit unchiul meu pe la noi. Dupa ce m-a vazut, mi-a zis pe un ton melancolic: “Oooff.. copilul strazii ce esti tu…. Zici ca esti pui de tigan, ratacit pe strazi”. Sau ceva asemanator =/- cateva chestii legate de mama. Aveam normal, hainele jerpelite, murdare iar eu eram cu mucii`n barba cel mai probabil.
Dar sa fiu absolut sincera, in ciuda tuturor problemelor, in ciuda faptului ca aratam ca un copil al strazii, ca stateam cu mucii`n barba si ca mancan bunatate zi de zi, nimic nu se compara cu aventurile de care aveam parte, cu viata sanatoasa de la tara, cu fericirea pe care o simteam cand primeam o bomboana sau o guma Turbo. Aveam sanie de lemn, facuta de bunicul meu special pentru mine, singura din sat! Aveam pe post de patine adidasii marimea 45 ai unchiului meu, care alunecau de numa`! Ne jucam tenis cu palete facute din ulucile de la gard si schiuri din tabla! Unde mai vedeti voi acum asa ceva?
Si uite asa, jerpelita si murdara cum umblam, eram tot prima la invatatura chiar daca toate (dar absolut TOATE!) caietele mele erau pline de pete de ulei si de untura, pentru ca bunica mea, uita uneori ca nu se folosesc drept suport pentru tigai sau oale.
Nu va speriati, mai tarziu, dupa ce am mai crescut, mi-am revendicat cealalta camera din casa, care era mereu curata si ordonata. Am inceput sa imi spal singura hainele, sa imi fac baie saptamanal, sa imi pieptan parul lung si frumos si sa fac aceleasi lucruri si pentru sora mea. Nu am fost singura in situatia asta si poate, noi, jerpelitii aia, vom putea schimba alte destine, ale unor copii care merita sa traiasca. Toti meritam, fiecare copil conteaza!
Acum doua zile, am avut parte de o intamplare extrem de ciudata. Am machiat o mamica si o nasica, pentru un botez. Am aflat, fara sa vreau sa creez o atmosfera grea, ca mamica nascuse gemeni, baietel si fetita, insa numai fetita a supravietuit, baietelul in schimb a trait numai 9 zile.. Nu am mai cerut explicatii insa am dedus ca nici ei nu erau foarte lamuriti de ce anume s-a intamplat.
Pentru ca nici macar eu nu stiam ca situatia e atat de grava, uitati povestea din spatele campaniei “Fiecare copil conteaza”:
Mortalitatea infantila este un capitol sumbru pentru Romania: suntem tara cu cea mai ridicata rata a deceselor la copiii cu varsta de pana in 5 ani, din Uniunea Europeana, cu o medie a mortalitatii infantile de peste doua ori mai mare fata de celelalte tari. In fiecare an, in tara noastra mor peste 2000 de copii cu varsta pana intr-un an.
Avand ca obiectiv reducerea mortalitatii infantile si imbunatatirea sanatatii si calitatii vietii copiilor romani cu varsta intre 0-5 ani, campania desfasurata de catre organizatia Salvati Copiii cuprinde actiuni de informare si educare a a viitoarelor mame si a comunitatilor cu rate mari de deces in randul copiilor, asigurarea unei alimentatii sanatoase (suplimente nutritionale) femeilor gravide si copiilor cu varsta pana in 5 ani si dotarea maternitatilor cu echipamente performante.
Biochefarm International va contribui la programul “Fiecare copil conteaza“ donand in produse organizatiei Salvati Copiii un procent din contravaloarea suzetelor vandute, oferind, astfel, posibilitatea tuturor celor care vor achizitiona suzete inscriptionate cu logo-ul Salvati Copiii, sa sustina activ reducerea mortalitatii in randul copiilor. Suzetele vor fi pe piata, la vanzare, incepand cu data de 1 Aprilie 2012.
Si pentru ca am ajuns la concluzia ca e nevoie de informatii suplimentare legare de NUK, uitati:
Produsele NUK sunt utilizate si indragite de mamici si bebelusi din peste 150 tari de pe 5 continente. NUK, fondata in 1956, celebreaza peste 50 de ani de traditie, calitate si inovatii, asumandu-si in toata aceasta perioada o importanta responsabilitate: de a sprijini si promova dezvoltarea naturala a bebelusilor, prin crearea unor produse indreptate optim catre nevoile acestora. Portofoliul de produse consta in suzete, biberoane, tetine, produse pentru mamici in perioada alaptarii (tampoane pentru san, pompe pentru extras laptele matern, aparatori pentru mameloane etc.), accesorii (inele pentru dentitie, sterilizatoare, incalzitoare, vesela etc.).
Biochefarm International SRL este unic importator si distribuitor de produse parafarmaceutice ale marcilor NUK, Tigex si CAM. Compania acopera intreg segmentul pietei de produse de puericultura mica si mare (bebelusi si copii intre 0-3 ani), fiind lider in Romania pe piata produselor de puericultura mica – suzete, tetine, biberoane.
Salvati Copiii Romania este o organizatie neguvernamentală, de utilitate publica, non-profit care, din 1990 militeaza activ pentru drepturile copilului si protectia copilului in Romania. Misiunea Organizatiei Salvati Copiii Romania este de a obtine progrese marcante privind modul in care copiii sunt tratati si de a produce schimbari imediate si de durată in viata acestora.
Daca doriti sa sprijiniti aceasta campanie si sa ajutati copii sa traiasca si sa se bucure de copilaria lor, gasiti mai multe detalii accesand urmatoarele linkuri:
www.biochefarm.ro
www.nuk.ro
www.nuk.com
www.facebook.com/NUK.Romania
www.twitter.com/NUK_Romania
www.salvaticopiii.ro
www.facebook.com/SalvatiCopiiiRomania


* O campanie Blogal Initiative.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu